eMAG Techstage

Alexandru Bădăluța, Team Manager & Senior Product Owner, Platforms & Technology Internal Apps & Processes: „eMAG m-a ajutat să-mi descopăr punctele forte și să le pot pune în valoare”

Alexandru este în echipa eMAG din 2011. De atunci, a crescut constant și a schimbat multiple roluri, iar acum este Team Manager & Senior Product Owner. Spune că a aplicat la noi cu gândul că va fi o soluție provizorie, însă a găsit aici oameni cu adevărat pasionați de ceea ce fac, care i-au oferit încredere și respect. 

 

Care a fost parcursul tău profesional și cum ai ajuns în eMAG? 

Pot spune că am crescut din punct de vedere profesional în eMAG. Mi-am pornit călătoria acum aproape 13 ani, în departamentul de documentare produse, și backgroundul m-a împins către zone tehnice (suport, testare, development). Vocația către people management mi-am descoperit-o din rolul de Scrum Master și am continuat ca Team Leader și Team Manager. Între timp, s-a ivit oportunitatea de a-mi pune ideile în practică și de a contribui la dezvoltarea ecosistemului eMAG prin intermediul zonei de product, pe care o găsesc în continuare motivantă.

 

De ce ai ales eMAG? 

După terminarea facultății, mă visam inginer proiectant, pentru că mi-a plăcut foarte mult să modelez piese 3D și să le asamblez în soft-urile din domeniul ingineriei. M-am descurajat destul de repede după ce am discutat cu prieteni care deja lucrau în domeniu și mi-am dat seama că așteptările mele nu se aliniau cu realitatea. Am aplicat pentru poziția deschisă la eMAG cu gândul că va fi o soluție provizorie și, cum provizoriu este un termen relativ, sunt aici de aproape 13 ani.  

 

Cum te-a schimbat experiența din eMAG? Ce ai învățat? Ce ai schimbat? 

M-a ajutat să-mi descopăr punctele forte și să le pot pune în valoare. Mi-a oferit șansa de a lucra cu oameni cu adevărat pasionați și experți pe zonele lor de activitate, de la care am reușit să învăț foarte multe lucruri. Am învățat că oamenii nu sunt niciodată de vină, ci contextul în care se află în acel moment le poate influența deciziile. Să am curajul să las (conștient) oamenii să greșească pentru a-i ajuta să învețe și să crească mai repede. 

 

Ce te-a făcut să rămâi atâta timp? 

În primul rând, oamenii cu care lucrez și faptul că mi-au acordat încrederea și respectul lor. Am avut oportunitatea să trec prin diferite roluri și proiecte și asta nu m-a lăsat să mă plictisesc. De asemenea, satisfacția de a ajuta alți oameni să crească profesional și libertatea de a-mi pune ideile în practică. 

 

Care consideri că este diferența dintre eMAG și alți angajatori? 

Deschiderea către idei și tehnologii noi și susținerea lor prin cursuri și workshopuri. Ai posibilitatea să ieși din zona de confort și să găsești rolul care ți se potrivește, învățând de la oameni foarte pricepuți și dornici să ajute. Modul și energia cu care se mobilizează toți când este un proiect important sau ne apropiem de evenimentul anului, Black Friday. 

 

De ce ești cel mai mândru când vine vorba de rolul tău? 

Satisfacția de a ști că am contribuit la dezvoltarea oamenilor cu care am lucrat de-a lungul timpului și a proiectelor în care am fost implicat.  

 

Ce nu știu oamenii despre ce înseamnă să dezvolți tehnologie pentru unul dintre cei mai relevanți jucători de ecommerce din regiune? Care sunt provocările? 

Că este nevoie ca aproximativ 800 de oameni din zona de tehnologie să dezvolte mai mult de 200 de aplicații și servicii ce se află pe o infrastructură gestionată intern, în așa fel încât clienții noștri să aibă acces direct de pe telefon la o gamă foarte mare de produse. 

 

Ce apreciezi cel mai mult la mediul de lucru din eMAG? 

Flexibilitatea pe care ți-o oferă modul de lucru hibrid și faptul că este o comunicare relaxată și deschisă cu colegii. Sunt deschiși și dornici să ajute de oricâte ori îi soliciți. 

 

Ce sfaturi ai da cuiva care începe o carieră în domeniu? 

Dacă ești pregătit pentru o provocare, eMAG este un mediu de lucru foarte dinamic, ce-ți dă posibilitatea să evoluezi foarte rapid prin prisma colegilor și proiectelor complexe cu care vei avea contact.