25: O odisee spațială

“Auzi mă, tu aplici la Future 25?” – Astea au fost primele vorbe care m-au motivat. A fost fraza care mi-a marcat viitorul și universul, așa cum le știam eu! De acolo a început totul! Iar acum? Acum nimic nu mai este la fel! Și nici nu va mai fi la fel pentru că e altfel!

V-ați prins despre ce e vorba:  despre programul Future 25. O poveste ce a început, s-a terminat, dar tot continuă. O poveste cu bune și cu rele, cu bucurii și peripeții, o poveste pe care nu credeam că voi ajunge să o scriu la 2 ani distanță din momentul în care a început….

Prima oară am auzit de Future 25 chiar de la Iulian Stanciu, la o prezentare ce a avut loc cândva în vara lui 2016. A fost ceva scurt: “Future 25 – ăsta e un program pentru tineri cu potențial, o să vedeți, o să fie ceva misto!”. Nu-mi amintesc exact toată descrierea, dar mi-a rămas în cap numele “Future 25” și feeling-ul care se formase în jurul lui, un feeling de exclusivitate. Chiar şi așa, nu știam atunci cât de exclusiv avea să fie de fapt, dar vă povestesc imediat.

La scurt timp după, programul a fost comunicat şi toată lumea știa de el. Părea un challenge destul de serios. Părea a fi un program pentru care trebuia să depui un efort considerabil pentru a fi acceptat. Poate că asta m-a motivat, de fapt: că nu era simplu.

Ce a urmat apoi? Am intrat pe site şi am completat întrebările într-un mod creativ (sau cel puțin așa am avut eu impresia), am aplicat și am așteptat… am așteptat până am primit un mesaj în care scria “you qualified for the next stage of the selection process”.

Bucuria a fost pe măsura așteptării, normal, însă era doar prima etapă. Au venit și alte etape de selecție, mai grele și mai grele (test de engleză, prezentare proprie, assessment de grup). Cred că o combinație între pasiune, emoție, nervi și ambiție m-a determinat, cumva, să trec de toate etapele de selecție și să intru în program. A fost un feeling super cool. M-am simțit ca și cum tocmai reușisem să termin un proiect major din cariera mea, însă nu era deloc un sfârșit. Şi așa a început…

Bootcamp

Toamnă. 5:45 dimineața… Telefonul sună:

• Bună dimineața, vă aștept în parcare.
• Imediat, am spus eu, în timp ce mă îmbrăcam în grabă. Cobor imediat!

Evident că nu eram gata. Au spus ei că la 5-6 dimineața trebuie să fim gata, dar să fim serioși, cine reușește să se trezească la ora asta? Ajung, într-un sfârșit, în parcarea din fața blocului – un VW negru cu inscripția “Black Cab” mă aștepta pornit. Mă urc pe bancheta din spate și primesc un plic. Nu știam unde merg… a fost și ciudat și interesant în același timp, în sensul că aveam un mix de sentimente, mă simțeam fie privilegiat, fie ca şi cum tocmai am fost răpit.  Fast forward de la primirea plicului: un autocar mă aștepta în Piata Victoriei, m-am întâlnit cu ceilalți colegi din Future 25, a început drumul, am ajuns la destinație şi a început Bootcamp-ul!

A fost o experiență unică, un fel de tabără de cercetași în care chiar te distrezi. Am avut multe jocuri, unele mai neobișnuite ca altele, printre care plimbatul ligheanului pe picioare, Vâjthaţ (Quidditch, pentru cei ce au văzut Harry Potter și un handbal cu mături, pentru cei ce n-au văzut) sau alergatul după steag în pădure… noaptea… fără lanterne…

Mai mult ca sigur, cel mai tare feeling cu care rămâi dintr-un bootcamp de acest fel este conexiunea cu oamenii: ceilalți time travelleri, mentorii, organizatorii. Atât despre bootcamp, nu vă mai dau spoilere, veți afla şi voi pe cont propriu.

Învățarea

Pe parcursul celor 2 ani de Future 25 am învățat multe. Am învățat din cursuri, din experiențe, din proiecte și, cel mai important, de la oameni. Am avut cursuri de finance, presentation skills, marketing, management, project management, finance iar, strategie financiară, critical thinking, situational leadership, și multe altele (deși sunt deja multe), individuale în primul an, și combinate într-un Fast Track @MSM în cel de-al doilea an.

Pe lângă toate aceste cursuri, au mai fost şi creative breakfast-urile cu oameni cool, dar și job shadowing cu oameni şi mai cool (colegii noștri). Am avut parte și de ghidare în tot procesul ăsta de învățare, din partea mentorului, în primul an, din partea coach-ului, în al doilea an, dar și din partea organizatorilor și a colegilor. Ce cred eu că ar trebui să aveti în vedere dacă vreti să profitati cât mai mult de această experiență de învățare? Bazându-mă pe propria experiență, ar fi faptul că poți învăța de la oricine: și de la cei mai iluștri influenceri din lume, dar și de la colegii tăi de echipă, care îți sunt mai apropiați. Cel mai important este să fii dispus să înveți.

Arena

• OMG OMG OMG! Prezentăm în fața lui Stanciu!!
• Dar ce ne facem? Dacă ne pune multe întrebări? Dacă ne facem de râs?
• Sigur ne facem de râs!
• Asta e, ce poate să ne facă? Sa ne dea afară?
• Mergem în Spania la căpșuni…
• Hai mă că n-o fi așa nasol, și dacă e ceva, am eu formular de demisie.

Glume bune, glume mai puțin bune, nervi, presiune, muncă, încăpățânare, haos, panică, modificări pe ultima sută de metri, “cum pun efecte aici?”, “voi aveți efecte?” și multe alte sentimente combinate într-un singur cuvânt: Arena.

But wait, there is more! N-a fost o singură Arena, au fost două! Una pentru fiecare an. Cum a fost prima? Foarte tare! Am muncit mult la prezentări, am ajuns cu ele în fața board-ului, am prezentat alături de echipă și am crezut că am fost cei mai tari. Asta până la a 2-a Arena, când am muncit mai mult pe aspectele cele mai importante și mai putin pe “floricele”, am propus lucruri mai realizabile, am analizat mai amănunțit, am făcut aproape totul mai bine și am realizat cât de departe am ajuns față de prima Arena…

Feeling-ul că am evoluat a fost unic, dar atunci, în acel moment final al programului, după ce prezentasem și știam că it’s finally over, am avut gândul: “Și totuși, câte mai am de învățat…”

San Francisco – o călătorie în timp

E o poveste lungă pe care sper să o auziți mai pe îndelete, după ce intrați în program. Acum o să vă spun câteva amintiri ce mi-au rămas, câteva flashback-uri fără vreo ordine cronologică, încât să prindeți feelingul acela american, de Bay Area.

„Hei, știți, avionul nu răspunde la comenzi. Se întâmplă rar, dar se întâmplă. Nu vă faceți griji, ar trebui să funcționeze după ce îi dăm un restart.”

„Nu mai pooot! Zburăm de 12 ore”

„Uite bă Golden Gate-u!”

„În România este 12 noaptea, așa că este ziua Andrei şi prin urmare: LA MULŢI AAAAANI!”

„Florinele, mai fă şi tu poze”

„- Acolo e Alcatraz-ul?

 – Daa! Ce mișto se vede de aici de sus!”

„- Pe unde sunteți?

 – Ne-am oprit la Cheesecake Factory să mâncam, haideți şi voi!”

„Ce ceață e, nu văd nimic!”

„Avem un dinozaur în campus, pentru a ne aminti constant de marile companii ce au dispărut de-a lungul vremii. Din câte îmi amintesc, Facebook are în campusul lor un semn de la MySpace.”

Sfârșit!