Ce înseamnă eMAG pentru tine

Ce înseamnă eMAG pentru tine

Credem foarte mult în dezvoltarea oamenilor și din acest motiv investim în fiecare an mai multă energie și resurse pentru a rămâne o organizație care învață în permanență. Vrem să ne asigurăm că tu vei avea cei mai talentați colegi și mediul în care să crești și să performezi, să devii ce îți dorești la nivel uman și profesional.

Cum poți să crești mai repede în eMAG?

Când spunem că la eMAG crești mai repede ne referim poate, cel mai mult, la faptul că înveți mai multe lucruri într-un timp mai scurt. Iar asta nu este o întâmplare, ci rezultatul unui sistem bine pus la punct, la care participă o mare parte din companie. Mai jos poți vedea în ce s-au implicat colegii noștri.

2309

participanți la cursuri in class

Poți crește în rolul tău

72 cursuri distincte

Ca să crești în rolul tău sau într-un rol adiacent spre care aspiri, îți punem la dispoziție cursuri de specializare și dezvoltare suplimentară pe skill-urile specifice, necesare departamentului în care lucrezi. Ele te ajută să crești mai repede. Se țin offline, în interiorul sălilor de training de la birourile eMAG, cât și online, pe o platformă dedicată.

45.000+

cursuri în portalul Prosus Academy

Poți învăța online

298 colegi care au finalizat cel puțin un eLearning
740 cursuri eLearning finalizate în total

În ce privește resursele de învățare online avem platforma Prosus Academy, unde colegii noștri pot intra pentru a accesa programele și trainingurile pregătite pentru departamentul din care ei fac parte. Tot aici ai acces și la cursuri generale din arii foarte diverse, disponibile de pe platformele: Udemy for Business, Harvard Manage Mentor, Culture Wizard, Vado, GameLearn sau Rosetta Stone.

120

participanți în programul i-Lead în 2017

Te poți dezvolta ca manager

În eMAG oferim foarte multă încredere managerilor noștri și investim în dezvoltarea lor. De aceea, am construit programul de leadership development i-Lead, dedicat managerilor de echipe și potențialilor manageri din companie. Programul se concentrează pe trei zone: Leading Self, Leading People și Leading the eMAG Business. Durata este de 6 luni și acoperă subiecte precum: decision-making, problem solving, conflict management, change management și persuading others.

Beneficiile tale

Investești în tine cum vrei tu

Investești în tine cum vrei tu

La eMAG primești un buget flexibil pe care îl poți investi în tine cum îți dorești: tichete de masă, tichete de vacanță, vouchere culturale, pensii private, asigurare privată de sănătate, cursuri de limbi străine, carduri cadou eMAG, Fashion Days, Therme și Flip sau chiar cursuri pentru dezvoltarea ta profesională.

Ai grijă de sănătatea ta

Ai grijă de sănătatea ta

La eMAG ai abonament medical inclus la Medicover sau Regina Maria în care primești o serie de servicii medicale și investigații gratuite. De asemenea, poți face upgrade al abonamentului și ai acces la pachete preferențiale pentru familie și prieteni. În plus, ai acces la platforma de soluții digitale de sănătate și wellbeing, Hilio.

Citești ce vrei tu prin Bookster

Citești ce vrei tu prin Bookster

Prin Bookster, ai acces la peste 100.000 de cărți, articole, e-book-uri și materiale video, dintr-o gamă variată de categorii. Ficțiune sau non-ficțiune, cu Bookster nu îți va lipsi nimic.

Ai discounturi la partenerii eMAG

Ai discounturi la partenerii eMAG

Vei primi diverse discounturi și la serviciile oferite de partenerii noștri banking, telefonie, medicină dentară, nutriție, optică medicală sau turism.