Grow Faster

Șerban Panait, Team Leader – Business Intelligence: „Mereu am găsit ceva care să mă atragă și știam în ce direcție să o iau”

La început de carieră, decizia de a alege o direcție sau alta poate fi destul de provocatoare, mai ales dacă nu ești sigur că ai explorat destul, că ai epuizat toate opțiunile disponibile sau că ai identificat rolul potrivit pentru tine. Am vrut să aflăm cum poți să-ți dai seama dacă te potrivești cu rolul dorit și, astfel, să-ți alegi direcția profesională, așa că l-am întrebat pe colegul nostru, Șerban Panait, Team Leader – Business Intelligence cum a fost experiența lui.

„De multe ori când mă întrebam care este următorul pas pe care ar trebui să-l fac, mă întrebam cum cred eu că o sa fie mai bine pentru mine. Dacă simțeam că nu mai învăț nimic, că mă plictiseam, mă întrebam ce anume m-ar face să mă simt mai bine, cum anume aș reuși să mă simt mai mulțumit la locul de muncă, iar pentru mine acest răspuns a fost că aveam nevoie de un job care să mă provoace, să fie cu mai multe cifre, pentru că sunt o persoană destul de analitică, iar acest lucru m-a direcționat încet, încet către departamentul de Business Intelligence, iar aici m-am simțit cel mai bine de când mi-am început cariera”, ne-a povestit Șerban.

 

Perseverența a fost cea care l-a ajutat pe Șerban să ajungă acolo unde și-a propus, așa cum ne-a povestit chiar el. „Ce m-a ajutat a fost faptul că mereu am găsit ceva care să mă atragă și știam în ce direcție să o iau. Când dădeam de ceva greu, mă gândeam că, totuși, am mai avut situații în trecut în care credeam că nu o să mă descurc și atunci, perseverând, am reușit să depășesc acele momente”, își amintește Șerban.

Pe colegii aflați la început de carieră, Șerban îi încurajează „să aibă curaj să spună ce gândesc, chiar și când nu sunt siguri, curaj să învețe, indiferent de cât de multe lucruri știu deja, curaj să recunoască când au greșit și curaj să meargă mai departe, chiar dacă nu reușesc din prima”.

Tot pentru colegii aflați la început de carieră am lansat Upgrade, cel mai amplu program de dezvoltare în carieră organizat până acum de noi. Timp de 9 luni, colegii noștri vor avea parte de un program accelerat de învățare, menit să-i ajute să identifice rolul potrivit pentru ei și să-i pregătească pentru jobul lor din viitor.